Ganduri si recunostinta

             Stai si privesti cum ploaia rapaie la fereastra acoperita deja de condens si picaturi mignone de apa sarata. Parca iti vine sa faci acelasi lucru. Sa-ti impartasesti sentimentele cu fenomenul de afara. Sa arati ca te doare, sa lasi sa iti curga si tie picaturile sarate pe fata, sa fii sincera cu tine, cu ceilalti. Dar, in realitate, preferi sa mai tragi un fum din tigara aprinsa inainte de momentul tau de sinceritate.  Nu mai privesti ploaia, pentru ca stii ca ceea ce simti cu adevarat te poate coplesi. Te inneci in fum in locul lacrimilor. Te arati fericita, cand de fapt esti distrusa, zambesti cand de fapt ochii tai vor sa fie imbaiati de lacrimi, iti impui o stare chiar daca tu nu o simti. Mai tragic un fum, iti mai aduci aminte de momentele fericite, mai zambesti, lacrimile ajung la bariera. 

            Nu le lasi. Nu vrei. Nu vrei sa fii slaba. Vrei sa fii puternica. Dar cum te ajuta asta?! In niciun fel. Ti-e teama sa privesti afara, pe geamul aburit si plin de sentimente. Ti-e teama de el, de moment, de lacrimi, de tine. De ce nu infrunti totul, te intreaba constiinta. Ce ii raspunzi in momentul acela? Nimic. Totul e alb in mintea ta, ca o foaie de hartie, fara cuvinte care sa o umple. Si atunci te intrebi… Ce vreau de fapt? Stii raspunsul, ti-e greu sa il dai, ti-e teama de consecinte si totusi le infrunti. “Vreau sa fiu acolo, in ploaie, sa plang, sa imi amintesc, sa te vad inca o data, sa imi zambesti, sa imi mai dai o sansa, sa fim impreuna in ploaie. Dar asta nu se poate. TU esti fericit, implinit. EU… ma simt inghesuita intr-o lume ce nu ma primeste.” Atunci, chiar in acel moment, bariera se frange, lacrimile-ti curg pe obrazul fin, tigara se stinge si o usa se deschide. Poti iesi afara. Poti plange fara ca nimeni sa stie asta. O vei face? Sau preferi sa plangi langa cristalul patat din fata ta? Nici asta nu stii. Dar pana la urma… Trebuie sa stii tot? Nu, pentru ca viata e o nebuloasa. Niciodata nu stii ce vei primi. Primeste-ti cadoul cu bratele deschise, caci donatorul nu iti va oferi sansa asta inca o data. Fie ca e bun, sau rau, primeste-l. Eu asta am invatat. Am ratat sansa la fericire alaturi de tine. Poate inca o sansa alaturi de tine va veni, sau, poate o sansa alaturi de altcineva. N-am stiut sa aleg, desi stiam foarte bine ce-mi doream, pe tine.
        Mai aprind o tigara, cu lacrimile cazand cu duiumul pe obrazul meu. Acum le accept. Credeam ca eram puternica atunci cand nu le lasam sa iasa la iveala, dar in realitate, atunci eram doar o lasa. Acum sunt puternica, pentru ca accept consecintele.
       “Nu mai plange ca fraiera!”  o aud tipand! “Treci afara! E sansa ta sa te descarci cu adevarat. Ploaia nu te asteapta pentru totdeauna! Stii ca asta vrei!”
Tot ce am reusit sa ingaim printre suspine a iesit curios de hotarat “HAI!”
Sting in mare graba tigara nefumata si plec alaturi de ea in abisul necunoasterii. Mi-e teama de ce va urma, mi-e teama de tot, dar le accept.

 Iar in incheiere, tin neaparat sa ii multumesc uneia dintre cele mai speciale persoane existente in viata mea. Stie cine e si tot ce a facut pentru mine! Si acum, pentru ca altfel nu se poate, niste versuri, niste cuvinte pe care eu foarte rar le spun. Tu le meriti cu adevarat : ”I LOVE YOU THIS WAY!” and you don’t have to change, no matter what others say about you. You know who you are and you helped me find my path and that’s why you are my fucking sister! Or, should I say, Capsu?:))