Intotdeauna te inconjoara frica celor din jurul tau. Nesiguranta parca apare pe fundal ca o ceata groasa, pe care doar cu eforturi supraomenesti o poti inlatura. Tu privesti peisajul lugubru din fata ta. Lugubru, dar in negura noptii se tranforma in ceva viu, plin de culori pastelate care te invaluiesc cu a lor caldura. Antiteza, nu? Nu chiar.
Pentru mine noaptea intr-un oras mare este ca o fantezie ce se trezeste la viata. Iubesc sa analizez fiecare figura care trece pe langa mine pe strada, sa observ zambetele stangace ale celor neinitiati, sa trag un fum din tigara in timp ce privesc pe sub gene la focul de lumini care inclazeste atmosfera glaciara, sa zambesc cand aud versuri si ritmuri mai perverse reproduse de castile adanc afundate in urechi.
Iubesc toate astea, dar nu am timp sa ma bucur de ele pentru ca frica ce ma inconjoara e mult prea mare. Niciodata nu poti sa contemplii cladirile scorojite, sa iti treci fin degetul peste crapaturile lor sa le vindeci, sa le curmi suferinta. Nu poti face astea pentru ca societatea care te inconjoara te considera o persoana fara de speranta daca tu iti pierzi noptile intr-un oras “periculos”.
Dar voi de ce nu intelegeti? Nu e nimic periculos. Nimeni nu te ataca daca nu dai motive. Nimeni nu iti va face nimic. Poti privi la stele toata noaptea, poti privi fara sfiala la luminca becului care palpaie intermitent la coltul strazii pustii, poti rade in pace, fara ca privirile curioase sa iti arunce ocheade pline de suspiciuni, poti urmari masinile care isi fac jocul de lumini in intuneric, poti urmari cum copacii batrani isi leapada caramiziile frunze pentru o vreme de goliciune. Daca esti romantic, noaptea, cu gardianul sau, luna, te multumeste prin toate placerile de care ziua cea mare si luminoasa te priveaza.
